|
01 – 03
apr apr
Stud IT 2011 la Universitatea de Vest din Timisoara
StudIT este o sesiune de comunicari pe teme informatice deschisa studentilor din intreaga tara, ajunsa la a IX-a editie.
Evenimentul are ca scop stimularea creativitatii si promovarea valorii studentilor din facultatile sau sectiile cu profil informatic, atat pe partea de hardware, cat si de software. De asemenea, prin Stud IT se urmareste crearea unui spatiu de prezentare a intereselor studentilor din domeniul IT, un spatiu propice interactiunii dintre studentii diferitelor centre universitare in vederea colaborarii ulterioare.
StudIT 2011 va avea loc in perioada 1-3 aprilie 2011 in incinta Universitatii de Vest din Timisoara. Pe perioada Stud IT-ului vor avea loc si Workshopuri.
Organizatorii si-au propus reunirea pe parcursul a patru zile a celor mai buni studenti din facultatile de profil din tara in conditii optime pentru stimularea spiritului competitional intre acestia dar si pentru crearea unui grup unitar in cadrul caruia sa se dezvolte colaborari ulterioare. Un alt obiectiv al Stud IT 2011 este realizarea unui contact indirect intre student si potentialul angajator prin transmiterea rezultatelor concursului firmelor de profil partenere din Romania.
De asemenea, studentii au ocazia sa relationeze cu experti in domeniul IT, in cadrul unor conferinte pe diverse teme de actualitate. StudIT ofera posibilitatea oricarui student interesat de acest domeniu sa ia parte la activitatile organizate, descoperind astfel alternative la directiile de lucru oferite de mediul universitar formal. Prin urmare, grupul tinta este reprezentat de studentii pasionati de subiecte din domeniul IT din intreaga tara. Pe langa realizatorii acestor proiecte, grupul beneficiarilor este completat de studenti din Universitatea de Vest, in special din primul an de studiu, care vor asista la prezentarile de proiecte si conferintele din cadrul StudIT 2011.
Initiatorii proiectului StudIT sunt Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara – ASSEUT.
Pentru mai multe detalii va rugam sa vizitati site-ul oficial al evenimentului StudIT 2011. |